Cine suntem?

Suntem oameni pasionați de rezultate. Ne plac conversațiile, oamenii faini și informațiile de valoare, însă ne orientăm după un singur far: cel al schimbărilor reale.

Știm foarte bine ce solicitant este să aduni un număr de oameni sub același acoperiș și să îi faci să lucreze armonios. Știm cât de ușor este ca supărările, nopțile nedormite sau lipsa de cafea să transforme conversațiile normale în dezbateri (ne)academice. Și știm că nu e ușor să le gestionezi pe toate. 

De asta suntem aici. Ca să te ajutăm să-ți simplifici viața. Indiferent de poziția pe care o ai în companie, poți vedea cu ușurință ce arii pot fi îmbunătățite – iar noi suntem pregătiți să creăm cursuri customizate și dedicate întocmai nevoilor tale.

Află mai multe despre noi mai jos.

Acoperire națională

Știm că România e o țară mare și că drumurile sunt grele, dar chiar și așa avem capacitatea de a lucra cu sute de angajați distribuiți în toată țara.

Fiind locați în marile orașe ale țării, asigurăm ușor acoperire națională.

Experiență si Cifre

În ultimii ani, am livrat programe complete de training pentru companii din diverse domenii de activitate:retail, construcții, producție, servicii, clinici medicale, outsourcing, Horeca, industrie. Mii de ore de training, on court coaching și întâlniri 1:1 în teren. 

Nu fugim nici de trainingurile cu fonduri EU. Ținem și aceste cursuri cu aceeași pasiune și orientare spre rezultat, și facem și raportările cu acuratețe. 

Poate părea că cifrele nu sunt importante în training, dar ținem la ele deoarece au fost obținute cu mult efort, dar și cu mult drag și cu rezultate de care suntem mândri. În ultimii 3 ani fiecare membru al echipei noastre a livrat în medie 670 ore de cursuri de sală și on court coaching către o medie de 420 de oameni.

Certificări

Au fost momente când până și pe noi ne-a învățat cineva cum să fim mai buni 🙂 . Am fost învățați de oameni faini și am făcut cursuri pe bune , pentru certificările de: Formator, Consilier pentru Dezvoltare Personală, Evaluator de Competențe, Lucrător în Comerț, Project Manager, Specialist în Activitatea de Coaching.