Ce știm să facem?

Facem o grămadă de lucruri, doar suntem HUB 😊 

Vezi mai jos ce știm să facem.

 

Cursuri soft skills

De câte ori ți s-a întâmplat să ai o discuție cu cineva (profesional sau personal) și să te enervezi, aparent fără motiv? Sau să ajungi să te cerți cu cineva, doar ca apoi să zici „hmm, mă întreb despre ce a fost cearta. Nici nu mai țin minte”. De cate ori ai fost in pozitia de a rata un termen limită pentru că lucrurile nu au mers cum ați plănuit?

Din fericire, nu sunteți singuri – pentru că toți pățim asta. Ceea ce n-am fost învățați de-a lungul timpului este că orice formă de comunicare se exprimă în mai mult decât cuvinte. Pe lângă conversația în sine, avem: limbajul corpului, tonul, privirea, starea emoțională, „butoane” din trecut care ne sunt apăsate, interese personale de care poate nici noi nu suntem conștienți.
Și astea sunt doar câteva dintre ele! 🙂

Sună complicat? Nu-i nimic, de asta suntem noi aici.
Misiunea noastră e să simplificăm conversațiile, acțiunile și cooperarea pentru tine și colegii tăi. Să îți arătăm care sunt modelele tale de gândire, de comunicare, de acțiune unde s-ar putea să ai un „unghi mort” și ce poți face pentru a te face înțeles și a-i înțelege mai clar pe cei din jur.

Espresso Training

Informația este valoroasă, însă aceeași informație devine esențială când este pusă în practică – de aceea, am conceput ideea de „Espresso Training”. Fiecare om are propriile lucruri de îmbunătățit sau provocări pe care vrea să le depășească – prin urmare, după ce ne asigurăm că informația generală este înțeleasă, intrăm în detalii despre cum se aplică în activitatățile zilnice.

Nu-i deloc complicat, e chiar simplu și eficient pentru toată lumea. Espresso Training se desfășoară on the job, 1 la 1, deci cursantul nostru are oportunitatea să pună imediat în practică ce a învățat.

Personalizăm interacțiunea cu fiecare din cursanții noștri pentru a ne asigura că am răspuns întocmai nevoilor lui și că învățăturile deprinse vor rămâne cu el pe termen lung. 

Training operațional

Să știi să folosești o casă de marcat nu e greu deloc. Să știi să folosești o casă de marcat în timp ce ai o coadă de 5 oameni, te doare capul și tocmai ai avut o neînțelegere cu șeful, asta e puțin mai complicat.

Trainingul operațional de la The Training Hub e mai mult decât un set de instrucțiuni – este o paletă de metode ce ajută angajații să depășească obstacolele de la serviciu, indiferent de situație. 

Ne petrecem o zi întreagă împreună cu angajații la locul lor de muncă, vedem care sunt situațiile care îi pun în dificultate și găsim rezolvări. Apoi, îi ajutăm să își creeze un sistem de gândire bazat pe găsirea de soluții, care îi ajută să performeze la serviciu, indiferent de zi.

Creare
de concepte
de training

Dacă ai oameni care pot susține un training – îți mai trebuie doar o programă care să se potrivească excelent cu nevoile companiei tale. Pentru asta suntem noi aici.

Creăm traininguri personalizate pentru cerințele afacerii tale, pe care le poți folosi cât și cum vrei tu.
Înțelegem care este situația actuală a firmei, ce au nevoie să învețe angajații și cum le place să comunice – apoi realizăm o programă lesne de înțeles, flexibilă și ușor de implementat de către oamenii aleși de voi. Facem „Train the Trainers” cu oamenii voștri și ținem contactul cu ei și pe parcursul livrării ca să ajustăm conceptul, astfel încât să aibă cât mai mare impact în organizația ta.

On Court coaching

Performanța nu este dedicată doar sportivilor, ci este acum accesibilă și pentru angajații oricărei firme care e pregătită să treacă la următorul nivel. Așa cum un antrenor își antrenează jucatorul, așa ne ocupăm și noi de cursanții noștri.

Ne asigurăm că suntem un suport real pentru angajați – îi înțelegem, discutăm, ajungem la un consens în care toate părțile participante sunt satisfăcute de rezultat. 

De ce facem asta?
Angajatul devine motivat, responsabil, echilibrat emoțional și doritor să se implice activ în sarcinile de serviciu, învăță să se concentreze pe soluții, nu pe problemă. Angajatului îi sunt ascultate nemulțumirile, frustrările și sentimentele de nedreptate. Acesta învață să își contureze de unul singur un plan de dezvoltare profesională, pe care să îl poată implementa și menține pe termen lung.

Monitorizarea performanței angajaților

Nimănui nu-i place să fie monitorizat, fie vorba între noi. De aceea, am creat un program care nu îl va face pe angajat să se simtă judecat – ci înțeles.

Pentru oferta de program, click pe formularul de contact.

Evaluări de tip Assessment Center

Orice companie are nevoie să-și evalueze angajații – timpul, oboseala sau problemele personale pot afecta performanța echipei, iar fără atenție și implicare, poate duce la pierderi majore pe termen lung.

Timpurile în care penalizarea, frica și intimidarea erau pilonii evaluării s-au terminat. Acum, încurajarea, comunicarea deschisă și obiectivele înțelepte dictează succesul unei echipe.
Avem peste 3000 de evaluări la activ și suntem certificați în meseria de Evaluator de Competențe.

Să fim sinceri cu voi: nouă nu ne plac testele. Nici de personalitate, nici de IQ, nici de matematică. Ce ne place e să evaluăm oamenii după cine sunt ei, nu după scorul mic sau mare de pe o coală de hârtie. Prin urmare, la The Training Hub nu dăm teste. 

Mystery shopping

Ce-i în mână, nu-i minciună. Sau în cazul nostru, felul în care angajații firmei se comportă cu clienții va face diferența dintre un client fidel și o recenzie proastă. De aceea, pentru a fi siguri că înțelegem obiectiv comportamentul persoanelor din firma ta, oferim servicii de Mystery Shopping.

Ne echipăm cu obiectivitate și testăm produsele sau serviciile firmei tale în mod direct.
Apoi, tragem linie și vedem ce merge și ce nu. Lucrăm pe ceea ce e deficitar și încurajăm ceea ce se face bine.

Programe
de motivare
și incentivare

Faci un compliment, dai un like, observi noua tunsoare – așa le arăți prietenilor că îi apreciezi. Dar cum le arăți angajaților? Cum te asiguri că rămân motivați pe termen lung, că nu există o competiție nesănătoasă între ei sau că nu-și creează frustrări crezând că sunt evaluați incorect?

Am fost învățați că motivarea unui angajat se face cu bani, însă de cele mai multe ori această metodă nu funcționează. Pentru a ține un angajat împlinit și motivat pe termen lung, nu ai nevoie de bugete colosale sau vacanțe scumpe. De cele mai multe ori, înțelegând nevoia lui de validare și răspunzând la ea, vei avea rezultate extraordinare, cu un efort minim.

Te ajutăm să îți înțelegi angajații, cum să le comunici aprecierea în mod autentic și cum să creezi o relație mai bună cu ei.

Concursuri

E fain să fii Angajatul Lunii sau Angajatul Anului. E fain să fii Cel Mai Bun Vânzător. 

E minunat când aceste distincții le-ai obținut în urma unui concurs complex, corect, transparent, cu șanse egale de câștig, cu probe relevante și premii atractive. 

Ei bine, noi știm să organizăm astfel de concursuri.
Engegement-ul angajaților crește mult în urma lor, e un mod de a selecționa elite, de a crea un pool de promovare, de a ne distra și de a menține motivația angajaților la cote înalte

Team Building

Pe cât de “la moda” erau în trecut, pe atât de sceptici sunt managerii când aprobă un Team Building în zilele noastre. Aproape invariabil auzim și sintagma “Team Drinking”, se evocă diverse întâmplări de la evenimentele anterioare, se numără pe degete locațiile în care (încă) mai e primit grupul de petrecăreți. Alte organizații evocă momentul în care contabila șefă a rămas agățată în tiroliană la jumătatea drumului dintre Plecare și Sosire, sau cât de greu a fost să contruiești un labirint gigantic din…cutii de carton.

Ei bine, noi credem că Team Building-ul fără teme clare de rezolvat acolo e ca o nuntă în familii numeroase: dacă nu îi chemi se supără, dacă îi chemi nu vin, și dacă vin, mulțumești maxim 40% dintre participanți, fiecare vine cu concluzia că se putea mult mai bine.

Team Building-ul e musai să aibă teme, e musai să fie cu discuții mai serioase, mai haioase, dar cu subiecte serioase, e bine să lămurească lucruri și să (re)construiască relații de muncă între oameni sau între echipele din companie.

Le facem fain, le facem construite fix pe specificul organizației, creăm fiecare exercițiu de la zero și… mai avem și grijă ca participanții să aibă suficient timp liber, astfel încât să se bucure de locurile faine în care sunt invitați de către companie.

Comunicare internă

Comunicarea este unul dintre pilonii principali ai unei echipe de succes. De aceea, venim în întâmpinarea ta cu metode creative și ușor de digerat pentru comunicarea cu angajații tăi.
Vedem ce informații sunt de interes pentru angajați și le cosmetizăm astfel încât ei să le citească așa cum citesc romanul preferat.

Anunțuri, deadline-uri, schimbări organizaționale – toate aceste detalii care se “uită” sau “nu se primesc” de atât de multe ori, acum transmise în moduri care vor garanta citirea lor.

P.S: Nu ne asumăm responsabilitatea pentru o eventuală nominalizare Pulitzer 🙂

Creare de proceduri

Procedurile nu sunt muzică pentru urechea majorității oamenilor dintr-o companie. De multe ori, nici chiar pentru cel/cea care le concepe . Procedurile nu sunt ceva cu care să îți dorești să adormi pe noptieră, sunt ceva ce se citesc fie după ce s-a întâmplat evenimentul, fie în preajma unui test din proceduri 

Noi credem că nu se poate fără proceduri. Credem că ele sunt fundația/baza sigură care permite creativității să se dezvolte pe domeniile în care chiar e nevoie de creativitate. Procedurile elimină mult din stress-ul noului venit și din neînțelegerile dintre cei mai vechi oameni din echipă. Elimină aruncarea vinei pe altcineva, ajută la respectarea termenelor limită și la alocarea eficientă a resurselor. Și multe altele.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, e nevoie ca procedurile să fie bine scrise. Cu empatie față de cititor, cu grijă față de limbaj, cu atenție față de cantitatea și calitatea cuvintelor. Noi știm să facem așa ceva, vrem să facem așa ceva și credem că procedurile bine scrise pot face diferența în modul de performare al companiilor.

Consultanță
de business

Avem ani de experiență în medii de retail, producție, food, construcții, servicii, outsourcing, industrie, clinici medicale. Și nu doar de training ci și în vânzări, marketing și proceduri. Ne bazăm pe această experiență, pe bun simț și pe privirea ușor mai detașată și mai macro asupra unor aspecte pe care oamenii le iau ca fiind de neschimbat pentru că “așa erau în trecut”. Căutăm quick wins-uri, căutăm cele mai eficiente măsuri care să producă efecte pe termen lung și cu beneficii importante.

Diagnoza culturii organizaționale

Analizăm toate aspectele care duc la blocaje, neînțelegeri, fracturi de comunicare, încetiniri în ritmul de comunicare și cooperare. 

Punem mare preț pe companiile care pun mare preț 😊 pe construirea unei culturi organizaționale bazată pe Misiune-Viziune-Valori. E importantă definirea acestor trei elemente, însă e și mai important ca oamenii din aceste organizații să trăiască zi de zi aceste trei elemente. 

În fostele locuri de muncă am pățit și bune și rele. Facem tot posibilul ca să răspândim acțiunile care au dus la lucruri bune și să limităm acțiunile care au dus la lucruri rele.

Recrutare

Procesul nostru de recrutare se diferențiază de cele clasice prin faptul că ne alocăm o zi întreagă pentru a cunoaște candidații cu adevărat.

Ne ocupăm de fiecare aspect al procesului de recrutare, de la definirea profilului postului, anunț de recrutare, interviuri preliminare, interviuri finale și identificarea candidaților potriviți, până la evaluarea și selecția celor mai buni talente pentru echipa ta.