Ați zice că răspunsul e clar „da”, doar ne aflăm pe un site/blog de training

Well, aș zice că e ca în orice domeniu: e bine să alegi cu grijă în ce investești. Banii ar trebui să reprezinte o investiție și nu o cheltuială deșartă.

Training-ul a fost ceva foarte atractiv și deosebit după ’89. Oamenii erau ieșiți dintr-o eră întunecată, învățarea in era aia se făcea la modul autoritar, cu pedepse si recompense de cele mai multe ori acordate arbitrar. Contactul cu training-ul (chiar făcut de oameni nu tocmai pregătiți) a fost o surpriză plăcută, o parte a acelui „fruct interzis” reprezentat de toate atributele văzute in civilizația occidentală și care ne fusese atât de intangibil în urmă cu un an-doi-trei.

Firmele și oamenii au aderat rapid la programe de training lungi, costisitoare, dar aducătoare de acea descătușare, de atitudinea „am intrat și noi în rândul lumii, n-are cum să nu fie bine”. Cei de la HR s-au bucurat că pot fi ei furnizorii de lucruri faine pentru angajații porniți pe drumul capitalismului, toată lumea era fericită.

Această perioadă a durat mult. S-a intrat intr-un automatism: „nu face? Dă-i un training! Tot nu face nici după training? Dă-i un re-training! Nu merge nici așa? Lungim cursurile, scriem proceduri și mai stufoase, precis o să reușim . Nu merge nici așa? Precis e o problemă de echipă. Cu ce rezolvăm problemele de echipă? Cu un team building, logic! N-am rezolvat problemele de echipă cu un team building? Nu-i nimic, mai facem unul!”

S-a trecut la etapa a doua: „nu s-a prins nimic de ei pană acum? Nu e bai, angajăm traineri (și) mai scumpi care să predea cursuri cumpărate de pe afară, iar combinația asta nu are cum să nu reușească”. Combinația nu avea cum să reușească pentru că, pentru a spera în rezultate, cursul trebuie să fie personalizat la maxim pe compania din care fac parte cursanții și apoi să fie personalizat pe funcțiile si comportamentul de la job al fiecărui participant.

Și iată cum, în timp, s-au născut o grămadă de etichete care iți vin în minte când auzi cuvântul „training”:

• Pierdere de vreme
• Ceva ce trebuie făcut, că are toata lumea și nu dă bine să nu avem.
• Ceva ce știu că nu aduce rezultate, dar măcar nu zic angajații că nu le dam training
• Ceva foarte scump și cu bătaie de cap în ce privește eliberarea timpului angajaților pentru a putea participa la cele 2-3 zile de training.
• „uuff… iarăși mă duc sa pierd vremea la un curs pe care nu mi l-am dorit, în timp ce mi se adună task-urile la birou”
• „trainer = unul care vorbește despre orice și transmite nimic”

Buuuun… Aceste perioade au durat foarte mult in mediul de învățare din Romania. Aș spune că sunt foarte des întâlnite și in zilele noastre, în special in marile companii. E greu să ieși din zona de confort, e ușor să cedezi mirajului unei firme de training/trainer care iți spune, cu multe cuvinte, că acest curs/metodă a schimbat comportamentul unor angajați de la o firma de IT din Londra, deci precis o sa meargă si la compania ta de producție de țesături de bumbac, locată in Gilău. E greu să  pui stop unui astfel de sistem și să te orientezi pe criterii de eficiență în alegerea programului de training. E greu să faci lucrurile diferit când, nu-i așa, toți ceilalți fac la fel, deci nu or fi toți inconștienți cu banii lor.

Dar, mai nou, începe sa bată un vânt al schimbării în piața de training. El este amorsat, normal, de micile companii cu nevoi de training. Aceste companii își doresc rezultate în loc de bifarea unei acțiuni, își doresc eficientă în loc de prelegeri întinse pe durata a trei zile, își doresc sa investească banii, nu să îi cheltuie pe ceva „pentru ca așa se face”, își doresc personalizare maximă  pentru ca își doresc sa vadă rapid efecte ale cursului/programului de training in care au investit.

O să spuneți ca piața e dictată tot de marile companii care plătesc training și de marile firme de training care livrează ceea ce plătesc marile companii. O să vă spun că asta va dispărea in maxim trei ani. A venit Covidul, a venit presiunea digitalizării, a venit presiunea pe bugete, lucrurile pur și simplu nu vor mai putea fi făcute la fel în lumea trainingului. Vor reuși cei care înțeleg acest lucru, cei care vor coborî de pe piedestal și vor începe să se intereseze de nevoile reale ale cursanților și ale companiilor care plătesc training. Vor reuși cei care vor dori cu adevărat să înțeleagă situațiile din companiile care doresc training, care vor personaliza masiv programele de training, care vor folosi cu multă dexteritate o gamă foarte largă de instrumente de training.

Noi, la The Training Hub, suntem deja pregătiți pentru această nouă eră a training-ului. De ce am făcut deja asta? Oare pentru că am avut un glob de cristal, am dat in bobi, am mers la ghicitoare acreditate ANC?

Nope, nimic din toate astea. Răspunsul e mult mai banal. Am fost și de partea cealaltă a training-ului, am fost participanți la o mulțime de cursuri fără sens, alese fără vreo idee, cursuri care păreau că nu se mai termină. Care nu aveau nicio continuare in practică. Am văzut cursuri livrate copy paste la orice fel de companii, nu conta ca una era din food iar alta din IT. Am văzut o grămadă de traineri fără vocație, gonflați de greutatea cv-ului, oameni care ne vorbeau juma’ de curs despre cv-ul lor formidabil și despre câte diplome și realizări au ei, dar care cam uitau să livreze ceva cu sens și cu suflet. Am fost cu toții acolo. Și am învățat din asta. Și ne-am promis și am promis că noi nu o să facem niciodată asta. E simplu, se numește empatie și nu doar o predăm, o și aplicăm. Zi de zi.

Trainingul clasic e pe ducă. Training-ul aplicat, cu focus pe rezultate și cu drag de oameni e ceea ce va face diferența in timpurile complicate pe care le trăim.

We are here to make a difference. We are here to go the extra mile with you!