Mi-a rămas în minte o remarcă pe care am auzit-o de mai multe ori într-un workshop organizat zilele trecute cu tema munca în echipă.

La mai multe dintre întrebările mele am primit același răspuns: „pentru că suntem răi unii cu ceilalți.” 

N-aș spune că a fost o replică revelatoare pentru mine, că nu am trăit până atunci într-un glob de sticlă care avea toți fulgii așezați și viața mea era înconjurată doar de dragoste, oameni buni și atenți la cei din jur.
Frapant mi s-a părut însă felul în care oamenii emiteau această concluzie, parcă cu un soi de împăcare și cu o resemnare care m-a pus pe gânduri.

Este această concluzie adevărată? Dacă da, în ce măsură? Se aplică doar în relațiile profesionale sau și în cele personale?

Cum am ajuns aici? Unde am pierdut grija unii fata de alții, dragostea fata de oameni și de a face bine fără să așteptăm ceva la schimb?

Dar mai ales, ce ne rămâne de făcut? Este cale de întoarcere? Eu cred ca este! Tocmai pentru că avem atâta nevoie de gesturi blânde și de grijă unii față de alții, încât orice gest mic poate fi observat cu mare ușurință.

Întâlnesc des în activitatea mea oameni care sunt mai preocupați să țină scorul și care nu sunt dispuși să își ajute colegii „pentru că nici el nu m-a ajutat când am avut nevoie”. Am întrebat de fiecare dată după această remarcă „dar ai cerut ajutorul colegului când ai avut tu nevoie?”. Evident că nu! Pentru că ceilalți trebuie să își dea seama singuri că aș avea nevoie de ajutor și faptul că ajutorul nu vine proactiv mă îndreptățește să egalez scorul când colegul are nevoie de ajutor și mi-l și solicită.

Gesturile mici sunt cele care pot face o mare diferență.
Într-un colectiv sau într-o comunitate poate face o mare diferență dacă fiecare dintre noi am renunța măcar o dată la a înscrie pe tabela cu scor, dacă am lăsa măcar din când în când de la noi și am alege să înțelegem fără să judecăm comportamentul și reacția celor din jurul nostru.

Obișnuim să ne comparăm cu ceilalți și grija principală e ca in această ecuație să fim pe plus. Avem senzația că a ajuta pe cineva ne face automat inferiori lor și, nu-i așa că „m-am saturat să fac bine și să fiu luat de prost?”. 🙂
Totuși, prin simplu fapt că aleg să îmi ajut colegul, prietenul, vecinul in primul rând îmi face mie viața mai ușoară, iar apoi și lui/lor.

Nu degeaba se spune că lucrurile bune pe care le facem în viață ni se întorc la un moment dat. Sigur că nu chiar imediat, așa cum ne așteptăm de multe ori. Pentru că asta înseamnă, din nou, că fac lucruri bune cu gândul la recompensa care mi se va întoarce.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar dacă cu toții am face un gest față de cel/cei care au nevoie, am putea schimba lumea, oamenii și răspunsul la întrebarea din titlu. 😊