Ați auzit vreodată fraza de mai sus? Eu am auzit-o foarte des pentru că am făcut multe, foarte multe interviuri de angajare.

Am și renunțat, la un moment dat, să mai pun întrebarea “care crezi că iți sunt defectele/lucrurile de corectat?”. Pentru că oamenii suspinau, luau un aer solemn-dezamăgit și spuneau “da, am un (singur) defect: am prea mare încredere în oameni”.

Habar n-am daca dădeau acest răspuns pentru că se uitau pe YouTube la tips and tricks-uri despre cum să te prezinți la interviuri (materiale vechi de când recrutatorii se uitau la tips and tricks-uri despre cum să pună întrebări la interviuri 😊) sau pentru că citeau prea multe cărți despre cum să fii 100% fake la interviuri, sau pentru că le-a spus lor un prieten că e pont așa, sau pentru că n-au simțul ridicolului sau pentru că au chiar suferit în urma unor relații cu oameni care i-au chiar dezamăgit după ce investiseră încredere în ei. Oricare din variante e cea reala, nu aș da niciodată acest răspuns la un interviu. E un răspuns care dorește să creeze iluzia unui răspuns sincer și preocupat și “asumat” cu privire la “mărturisirea” unor defecte serioase. Nu aș da astfel de răspuns nici măcar pentru că am pățit ultima varianta (în mod repetat).

Să lăsăm celelalte variante și să ne concentrăm pe această ultima varianta: încredere acordată, speranțe investite, dezamăgiri majore în urma acestei încrederi acordate. Ați pățit treaba asta? Ce ați făcut după ce s-a întâmplat? Cât de amare au fost momentele după ce ați constatat că au căzut măștile?

Eu le-am pățit des și cu intensități măricele. Am ajutat zeci de oameni, i-am motivat, i-am favorizat chiar, am crezut în potențialul lor, i-am încurajat să își întindă aripile, am trecut cu mare ușurință peste semnalele care arătau că au grave carențe de caracter, pregătire, coerență, consistență, chef de muncă, bun simț și onestitate.

În copilărie îmi plăceau scenele acelea din povești în care Făt Frumos se ducea în grajdurile regale și trecea pe lângă armăsarii focoși și frumoși și mergea la calul costeliv și răpciugos, îi ducea o tava de jăratec, calul manca acel jăratec și se transforma intra-un armăsar înaripat cu care Făt Frumos câștiga bătălia binelui cu răul. Am crezut că poveștile pot deveni realitate în mare parte din cazuri.

Nici vorbă de așa ceva, procentul la care ar trebui să ne așteptăm ar fi de maxim 5-10%. M-am prins târziu de treaba asta și am sperat la rate de succes de 40-50%. Ghinion, vorba unuia care se ocupa și el cu educația 😊

Acum m-am prins de treaba asta, mă bucur enorm de oamenii cu care lucrez, oameni cu caracter puternic, cu putere de muncă, cu bucuria sincera a lucrului făcut cu sens și cu consistență, oameni care au “flacăra” aceea de a face lucruri importante pentru cei din jurul lor și pentru clienții noștri.

De ce va spun toate astea? Pentru că a nu te prinde de aceasta rata de succes înseamnă să intri într-o spirală periculoasă:

– investești în oameni

– speri ca măcar 50% din cei în care investești să ajungă la creștere, performante, onestitate, hărnicie, etc

– nu se întâmplă să se atingă aceste procente, oamenii capotează, trădează, profită, își scot măștile, etc.

– te enervezi, te dezamăgești, promiți că nu vei mai face asta niciodată, nu vei mai “acorda încredere în oameni”.

– devii suspicios la orice nou venit, îl vei citi în cheia scepticismului, a amărelii, a presupunerii că și acesta va capota.

– tratând omul așa îl ofilești exact atunci când ar trebui să ii dai vitamine de creștere și să faci din acel mugur mic, o planta viguroasă și sănătoasă.

– tratând omul așa, faci gol în jurul tău, devii ultra suspicios și nu mai lași nimănui nicio șansa de creștere.

Practic, te îndrepți spre o situație care nu are cum să se termine cu bine. Vei avea oameni tot mai slabi, tot mai fără “flacără” tot mai apatici și robotizați. Și pe urma, mergi la interviuri sau vorbești cu prietenii la o bere, cerșind compătimire pentru că ai ajuns în situația asta deoarece “ai avut prea mare încredere în oameni”. Nu, dragii mei, nu ne e permis să facem așa ceva daca vrem să fim acei lideri moderni și care fac lucrurile să se întâmple și o fac cu oamenii potriviți cărora le place să vina la lucru, să facă lucruri faine și cu sens.

Suntem “condamnați” să avem încredere în oameni. E unica soluție să creștem oameni, e unica soluție să avem organizații sănătoase, e unica șansa să fim mândri de noi și de organizațiile pe care le construim.

Aveți încredere în oameni, scurtați perioadele în care extrageți din organizație pe cei 90-95% care poartă măști, păstrați-va “flacăra” și cautati necontenit oameni care o au și ei.