Despre schimbările aduse de pandemie

de Roxana TTH, 08.12.2020

Cred că ‘normalul’ pe care îl trăiam înainte de Covid și de multe ori nu-l apreciam corect va deveni parte din istoria pe care o vom povesti nepoților în serile de iarnă. Așa cum bunicii sau părinții noștri ne-au povestit nouă cum au trecut prin sărăcie, comunism și lupta pentru libertate, așa vom povesti și noi cum am trăit perioada PSD, ziua de 10 August 2018 sau perioada Covid-19. Sigur că pentru ei va fi mai greu de închipuit fiindcă nu au trăit perioada de dinainte de Covid ca să poată înțelege cât de mult ni s-a schimbat nouă viața în această perioadă. De la libertate aproape deplină cel puțin în ceea ce privește viața socială și călătoriile, la călătorii limitate, spectacole și întâlniri online, tur virtual la muzee, etc.

În această perioadă am învățat să împletim interacțiunile umane cu soluțiile digitale pentru a păstra un echilibru în viețile noastre.

Situația actuală va duce tot mai mult la noi modele de business și la un nou ‘normal’. În activitatea mea de dinainte de Covid nu existau întâlnirile online, acum însă sunt 90% online și restul live. Faptul că am învățat să lucrăm mai mult online din punctul meu de vedere nu este un lucru rău, proporția însă mi se pare nereușită. Lucrez cu câțiva oameni pe care i-am vazut numai cu mască pe față și chiar glumeam împreună că dacă ne-am vedea pe stradă fără mască sunt mari șanse să nici nu ne recunoaștem. Și atunci apare întrebarea: prefer întâlnirile live, dar cu mască și cu stresul contaminării, sau am ajuns să prefer întâlnirile online în care ne putem vedea și fiecare se simte în siguranță? Cumva decizia se ia de la sine…

Mutarea întâlnirilor live în mediul online ne-a schimbat stilul de viață complet. Perioada asta ne-a cam scuturat pe toți și ne-a împins limitele zonei de confort în care stateam noi fericiți. Trăim ceea ce unii dintre noi ne-am dorit mult timp, când părea ireal de realizat, să petrecem mai mult timp pe acasă, sau să lucrăm de acasă. 😊

Am învațat rând pe rând toate aplicațiile pe care poți să îți ții business-ul pe linia de plutire, sau pe care să îți vezi oamenii dragi pe care alegi să îi protejezi.

Paradoxal am câștigat timp cel puțin din deplasările pentru întâlnirile live, ceea ce ar trebui să se regăsească în una dintre ariile vieții (personală sau profesională), însă sunt foarte puțini (către zero) oamenii care se pot mândri că au reușit să aibă un time management bun în această perioadă.

În urmă cu 2 ani am văzut într-un magazin de suveniruri o tăbliță de lemn care avea mesajul #stayhome și am cumpărat-o cu gândul la zilele de primăvară și vară la care visam să petrec mai mult timp pe acasă, fără să am un milion de lucruri de făcut și să fiu mai mult plecată. Mă uit acum la acest mesaj și zâmbesc nostalgic cu gândul la vacanța în care eram când îmi doream să mai stau și pe acasă…

Îmi lipsesc mult libertatea, liniștea, timpul petrecut cu cei dragi, călătoriile, oamenii și multe altele. De când a venit frigul și pe lângă mască mai am și căciulă îmi vine și mai greu să mă uit la oameni.

Încerc să îmi păstrez mintea limpede, optimismul și să mă protejez pentru a trece cu bine prin această pandemie. Ceea ce vă doresc și vouă.

Iar pentru că am tot auzit vorba care spune că în orice rău este ș-un bine, partea pozitivă pe care am găsit-o la aceasta situație este că in aceste luni am reușit să mă odihnesc mai mult, să citesc mai multe cărți, să pictez mai mult, plus multe alte lucruri pentru care nu găseam timp înainte.

Cred că cei care reușesc în această perioadă să își folosească timpul util vor fi cei care vor ieși câștigați din această încercare. Mi se pare o provocare mare ca în această perioadă să reușim să ne umplem timpul liber cu activități care să ne umple sufletele de bucurie, să ne redea pofta de viață și de a face lucruri pentru un viitor mai bun

Aveți grijă de voi și de timpul vostru.

Ți-a plăcut? Dă un share!