Am întâlnit de-a lungul vieții multe persoane care ajunseseră la stadiul de „le știu pe toate”:

• „am experiență de n ani”
• „am diplome care atestă că mă pricep”
• „nu mă mai poate surprinde nimic, știu ce să fac în orice situație”
• „sunt prea bun ca să mă cobor la un anumit nivel al discuției”.
• „firma asta nu mă merită”
• „ceilalți îmi sunt inferiori” (din motivele de mai sus)
• „n-am eu timp de astea, eu nu mai trebuie să învăț nimic”

Probabil ca i-ați întâlnit și voi. Poate că ați fost și voi unii dintre ei. Sunt mulți, sunt vizibili, se fac vizibili și au efecte forte puternice în organizațiile în care îi găsim. Păi ce efecte au? Bune? Rele?

Aș zice că nu prea le găsesc pe cele bune. Oamenii aceștia blochează dialogul, blochează proiecte de schimbare, nu împărtășesc din experiența reală refuză procesul de învățare și refuză să vadă că din momentul enunțului „le știu pe toate” (fie el rostit doar în minte) … nu se pot duce decât în jos.

„Le știu pe toate” este echivalentul bombardierului care și-a luat BMW din 1998, merge cu 190 km/h pe o linie dreaptă, ia câteva curbe și crede că la fel va fi și în următorii kilometri după acele curbe. De cele mai multe ori, lucrurile arată mult diferit la următoarele curbe. Mai devreme sau mai tarziu…

Omul „le știu pe toate” e cel care ne informează scurt și fără loc de discuții, că noi, cei cu training/coaching, nu avem ce să îl mai învățam pe el, poate el să se sinchisească să ne învețe ceva. El e premiat, vânzările îi merg, a luat „n” premii de Angajatul anului și are diplomă de NLP

Omul ‚le știu pe toate” știe că nu mai e loc de creștere de vânzări (poate doar dacă „dă în preț”), știe că timpul îi e organizat perfect, știe că are un stil perfect de comunicare în orice situație, știe că e excepțional în orice negociere, știe că merită mult mai mult, dar oamenii răi nu îl apreciază.

E greu să zgudui lumea unui astfel de om. E greu să încerci să îi pui la îndoială aceste calități declamate cu emfază și iritant de des. Dacă o faci, înseamnă că ai ceva cu el, că vrei doar să vinzi mai mult training/coaching pe spinarea lui.

Merită să „scuturi” un astfel de om? Merită să investești eforturi în astfel de oameni? Eu cred că da. Chiar dacă eforturile vor trebui să fie mari și constante.

Sunt oameni cu o certă experiență dobandită până la un moment dat. Sunt oameni care au avut o metodă de acumulare de experiență. Sunt oameni care trebuie să nu fie lăsați să se prăbușească sub presiunea autosuficienței.

Cum facem asta? Cum ne conectăm cu un astfel de om?

Nu. N-ați ghicit . Nu prin training. Training-ul nu îl ajută, nu uitați că e omul care șade pe un teanc de diplome, training-uri și premii. Nu e loc de lămurit prin training, doar „le știu pe toate”.

Ce facem noi cu astfel de oameni? Păi facem acel „on court coaching” care ne-a adus atâtea rezultate grozave. Vorbim deschis, clar, apăsat și direct cu omul acesta.

Îl întrebăm lucruri pe care nu le-a întrebat nimeni. O facem punctual, corect și cu scopul de a obține răspunsuri adevărate. Nu jignim, nu insinuăm și rămânem focusați pe fondul bun al omului. Îi întoarcem „oglinda” și îl întrebăm dacă îi place ceea ce vede.

În fine, nu detaliez mai mult aici, ideea e că acești oameni sunt dificili, că ei pot fi „reparați” dar asta se face pe o cale grea și specială.

Voi să aveți grijă să nu deveniți astfel de oameni, să aveți grijă să nu lăsați să crească această atitudine în oamenii din jurul vostru, iar dacă totuși o vedeți gata crescută…știți ce aveți de făcut: ne chemați pe noi .

We’re the ego-busters

Viața e faină, viața e despre a învăța ceva din orice ni se întâmplă, despre a savura ceea ce învățăm și despre a face lucruri bune în jurul nostru. Viața nu e un joc pe scor sau pe diplome, e un joc în care contează plăcerea jocului.