„Job Crafting – un mod de a face din job-ul pe care îl ai, job-ul pe care ți-l dorești”

de Denisa TTH, 29.05.2024

        În peisajul muncii în continuă evoluție, conceptul de Job Crafting a apărut ca un instrument puternic pentru ca indivizii să-și modeleze viața profesională în funcție de punctele lor forte, valori și pasiuni unice. S-au dus vremurile cu fișele de post rigide și cu roluri universale; acum, angajații au autonomia de a-și adapta locurile de muncă pentru a se alinia mai bine cu aspirațiile lor personale și profesionale. Pentru unii acest aspect s-ar traduce în termeni de „Fac doar ce vreau”, pentru alții în termeni de „Fac doar ce-mi place”, însă în realitate Job Crafting-ul oferă alternative de cum să facem sarcinile care ne sunt alocate în așa fel încât să fim performanți și să ne simțim bine. 

      Nu de puține ori am auzit că „Munca e munca, așa cum au făcut cei dinaintea noastră, așa facem și noi, n-are rost să descoperim roata a doua oară!” Și pe bună dreptate, dacă ce facem deja încă sta în picioare, de ce am vrea să investim timp și resurse suplimentare scotocind după noi modalități de a ne face munca? Ei bine, răspunsul e simplu și se găsește în interesul pe care angajatorii îl au pentru dezvoltare, inovație și stare de bine a angajaților. Dacă în trecut când au apărut primele calculatoare funcționale, inginerii IT ar fi mers pe principiul “Pornește, Funcționează, Asta va fi forma finală” și toți cei din urmă ar fi adoptat această mentalitate, probabil și acum am fi legați de birou cu o mulțime de cabluri, ne-am uita la un ecran mic într-o ditamai cutia, așteptând minute bune să trimitem un banal mesaj. Sună absurd, dacă ne gândim la tehnologia de care dispunem în prezent. Toate gadgeturile performante de care ne bucurăm astăzi sunt rezultatul acelor oameni care au îndrăznit să iasă din tipare, care au vrut să facă lucrurile diferit, în stilul lor caracteristic. Asta ne arată că Job Craftingul nu e chiar așa nou precum pare, mulți dintre noi poate îl aplicăm deja, însă nu conștient. Fie că vorbim de lucruri mărunte ca amenajarea biroului într-o formă estetică, aducerea unui lucru personal la locul de muncă, servirea unei cafele gustoase înaintea programului; sau de proceduri ample ca standarde de performanță, norme de calitate, autonomie în muncă; toate sunt modalități care ne pot ajuta să găsim un sens în munca pe care o facem, să fim mai eficienți și să ne punem în valoare calitățile, simțindu-ne mai împliniți, mai satisfăcuți, mai aproape de noi și de principiile noastre.

       Amy Wrzesniewski și Jane E. Dutton, inventatorii conceptului de Job Crafting propun trei modalități prin care putem transforma jobul pe care îl avem în cel pe care ni-l dorim. Putem alege una din ele sau o combinație pentru a crește nivelul de motivație cu care mergem la muncă în fiecare zi și, evident, satisfacția care vine la finalul unui lucru bine făcut.

  1. Să regândim ceea ce avem de făcut la locul de muncă

Personalizarea unui loc de muncă nu presupune doar să îți crești numărul de responsabilități, ci și să elimini sau să modifici sarcinile ineficiente. Acest proces se poate face prin analiza activităților de muncă timp de câteva săptămâni, evaluând în fiecare caz gradul în care îți epuizează energia și îți scade, per total, capacitatea de concentrare sau atingere a obiectivelor. Modul în care facem această triere, trebuie să țină cont de munca celorlalți, în așa fel încât aceștia să nu fie afectați de modificări. Dacă se constată că anumite sarcini au un consum mare de energie, însă nu pot fi realocate sau stopate, o variantă ar putea fi găsirea unei alte modalități de realizare a lor. De exemplu, se poate căuta o aplicație/ program care să automatizeze procesul. Se poate ca sarcina să fie realizată pe bucăți sau chiar în echipă dacă resursele permit.

  1. Să regândim relațiile pe care le avem cu cei cu care lucrăm

Pentru a-ți realiza pe deplin potențialul, va fi necesar să obții idei și sugestii de la alții.

Din păcate, organizațiile nu sunt întotdeauna echipate cu oportunități abundente de a oferi feedback, sfaturi sau mentorat. Privește în afara echipei, departamentului, diviziei sau chiar a companiei, pentru a găsi resursele care te pot ajuta să te dezvolți.  De exemplu, poate că ești pasionat de social media, dar ești analist de marketing. Ai putea să formezi o prietenie cu managerul de social media și treptat să ajungeți să stabiliți întâlniri împreună pentru a discuta despre viitoarele colaborări potențiale, chiar dacă acest lucru nu este tehnic în fișa postului tău. Comunică, ascultă, înțelege – schimbarea începe la tine!

  1. Să regândim modul în care ne raportăm la muncă

Conștientizarea reprezintă un pas important în această direcție. Te-ai întrebat vreodată de ce faci ceea ce faci? Care este rostul a ceea ce faci? Pentru cine faci ceea ce faci? Răspunsurile ar putea să te ghideze spre a găsi adevăratul sens al muncii tale. Totul ține de perspectivă. Gândește-te la doi măturători care întrebați despre munca lor răspund de parcă unul ar fi sclav iar celălalt super-erou. Unul zice Mă înjosesc în văzul tuturor, zilnic măturând. Nu mai suport. Pe când celălalt, cu un zâmbet larg. Am ocazia să fac trotuarele frumoase, să stau în aer liber, să văd atâția oameni frumoși zilnic. Eu nu doar curăț, eu protejez natura, fac din lume un loc mai frumos… Mereu există mai multe fațete ale aceluiași lucru, tu alegi cărei perspective îi dau culoare, glas și pe care alegi să o urmezi.

         Job Craftingul nu constă într-un efort unic, ci mai degrabă într-o călătorie continuă de auto-descoperire și creștere. Pe măsură ce porniți în această călătorie, amintiți-vă să o abordați cu curiozitate, deschidere și rezistență. Beneficiați de oportunitatea de a crea o carieră care să vă reflecte talentele, pasiunile și aspirațiile unice. Valorificând această putere de a vă modela munca, puteți debloca noi niveluri de împlinire, succes și fericire în viața profesională. Și nu uitați, adevărata putere vine din lucrurile mici, adunate pe care le faceți în fiecare zi în viața voastră, începeți de azi! 😊

Ți-a plăcut? Dă un share!