Când vine vorba despre a face mai multe lucruri în același timp cred că putem ridica mâna cu toții și să recunoaștem că facem acest lucru. Ne trezim întinzând mâna aproape instinctiv după smartphone în timp ce vorbim cu cineva, ne deschidem mesajele sau rețelele sociale în timp ce participăm la o ședință, unii chiar fac live pe Facebook în timp ce conduc ()

De cele mai multe ori o facem amăgindu-ne că putem fi atenți și la ce ne povestește interlocutorul și să răspundem repede la un mesaj de pe telefon. Dovada că le poți face bine pe ambele în același timp este faptul că poți reproduce ultimele cuvinte pe care le-a spus partenerul tău de discuție, sau poți face un rezumat a ceea ce ți-a transmis. Știți vorba aia „surdul nu aude dar, le potrivește”? .

Dar oare e suficient? Sau ne amăgim doar că putem recepționa mesajul verbal transmis de interlocutor, când de fapt ne scapă mesajul nonverbal? Care, by the way, transmite mult mai mult față de cuvintele rostite/auzite. Conform unui studiu efectuat asupra comunicării umane, Albert Mehrabian a descoperit că prin verbal – prin cuvinte transmitem 7% din mesaj, prin nonverbal – gesturi/expresia facială transmitem 55% din mesaj, iar restul de 38% transmitem prin paraverbal- tonul vocii/ritmul vorbirii.

Facem acest multitasking zi de zi, la job și în viața personală. Devenim tot mai buni pe măsură ce îl practicăm. De exemplu, șoferii începători (responsabili) își concentrează atenția numai la condus până capătă experiență. Pe măsură ce stăpânesc acest lucru încep să se uite tot mai mult la pasagerul din dreapta în timp ce conduc și povestesc, încep să folosească o mână pentru condus și cealaltă pentru a schimba muzica sau a răspunde la mesaje, iar cei experimentați chiar și la mailuri. O secundă în plus de atenție în acest caz poate face o mare diferență în trafic.

La fel cum o atenție concentrată doar pe discuția cu iubitul/iubita ne poate salva relația.

Cât de neplăcută este senzația că vorbești cu cineva care îți acordă numai o parte din atenția lui/ei pentru că mai face și altă activitate în acest timp…

Lipsa timpului, nevoia de a fi în permanență conectați cu cei dragi, de a fi mereu la curent cu ce se întâmplă în jurul nostru sunt cauze pentru care ne păcălim singuri că suntem mai productivi dacă facem mai multe lucruri în același timp. Dar oare timpul în care le-am face individual n-ar fi mai scurt și mintea noastră mai liniștită?

Când suntem la birou și în timp ce vorbim la telefon alegem să „nu pierdem timpul doar vorbind la telefon” ci să fim productivi, așa că ne apucăm să răspundem și la câteva mailuri, apoi așezăm câteva acte de pe birou… pe care tot ce-i posibil să le căutam mâine când avem nevoie de ele, pentru că nu ne aducem aminte că le-am așezat deja. Mintea noastră nu își amintește imediat, ea depunea eforturi să fim concentrați pe discuția de la telefon. Timpul în care căutăm actele devine timp pierdut, în loc de câștigat. Efortul de a ne aminti ce am făcut cu ele este un alt efect al multitasking-ului pe care nu-l vedem și cuantificăm.

Începe să mă apese tendința aceasta de a nu savura cu adevărat momentul pe care îl trăim pentru că fix atunci ne intră un mesaj pe telefon, o știre sau o notificare, fie pur și simplu suntem concentrați să facem fotografia perfectă. Din dorința de a captura cu telefonul acele momente, ajungem să vedem peisajul prin camera telefonului, sau când facem Live-uri pe Facebook ajungem să tragem cu ochiul pe lângă telefon la spectacolul la care asistăm, cu grijă să nu mișcăm filmarea. Gândiți-vă la asta…

O să credeți că am ceva împortiva smartphone-ului și a tehnologiei. Dimpotrivă, sunt fanul lor înrăit. Nu sunt chiar deloc old style. Spun doar că tindem să ne pierdem bucuria de a savura un moment din dorința de a căștiga timp, iar pentru asta facem tot mai multe lucruri de-o dată.

În ultimele luni ne-am facut un obicei de a ieși de trei-patru ori pe săptămână la plimbare în parc cu iubitul meu și cățelul nostru. Stiți voi, să avem acel mult râvnit „timp de calitate cu cei dragi”.

M-am trezit că, încet încet, în aceste plimbări am început să pun și discuția telefonică de seara cu mama. Apoi că răspund la un mesaj, mai fac o poză la peisaj și îi dau repede share, apoi vin alte mesaje și, printre ele, mai răspund și eu la câteva întrebări trecătorilor despre ce rasă e cățelul, câți ani are și cum îl cheamă, și gata-i plimbarea noastră.

Ultima data mi-am pus telefonul în buzunar și am plimbat eu cățelul ca să nu pot răspunde tentației care îmi beep-uia în buzunar și am avut surprinderea că este foarte neîngrijit parcul, față de cum îl știam. Ați reținut, da? Ieșim la plimbare în acest parc de 3-4 ori pe săptămână. Când au căzut atâtea frunze uscate pe jos, că n-am ratat totuși un anotimp întreg.

Încercați acest experiment simplu: mergeți în parc pe o alee și vorbiți la telefon, apoi mergeți pe aceeași alee dar fără a vorbi la telefon. O să vedeți o grămadă de lucruri pe care în prima plimbare nu le-ați văzut. Valabil acest mic experiment și în lipsa telefonului, însă cu mintea plină de gânduri, planuri, etc.

Tehnologia ne oferă enorm de multe beneficii, însă de multe ori ne răpește pe noi din momentul prezent.

Ați observat că de când avem gadget-urile lângă noi pe canapea nu mai avem răbdare să vedem un film întreg fără să nu mai facem și alte activități în același timp?

Oamenii așteaptă toată săptămâna să vină ziua de vineri și tot anul să vină vara și când vine în sfârșit acea perioada mult așteptată nu mai știm să ne oprim și să ne acordăm câteva minute pentru a ne umple sufletele cu amintiri ale clipelor pe care le petrecem.

Suntem prea ocupați și concentrați să facem mai multe lucruri de-o dată din goana după timp și amintiri stocate pe harduri externe, în timp ce “hardurile” din interiorul nostru jonglează între tot felul de activități pe care le facem în același timp.

Închei cu un citat care spune așa: “Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.” – George Orwell